Avatar of Sufy

by Sufy

Primul antrenament

19/01/2011 in Jurnal

Salut! Numele meu este Sufanu Cristian, iar aceasta este povestea primului meu antrenament.

Totul a inceput acum un an si jumatate dupa ce incercasem foarte multe sporturi si de care ma plictisisem foarte repede. Mi-am adus aminte de sala de arte martiale.  Ii cunosteam pe cativa de acolo de ceva timp si m-am gandit sa incerc si eu, neavand nimic de pierdut. Zis si facut! Ajuns acolo am ramas fascinat de lucrurile pe care pana atunci le vazusem numai in filme: tot felul de lovituri si de salturi peste cap. In timp ce stateam pe banca si admiram, ma gandeam ca aici e de mine… adica aici am posibilitatea sa fac tot ceea ce mi-am dorit de mic.

Imi aduc aminte cand am intrat prima data in sala ca participant la antrenament, ca toti se uitau la mine ca la un strain (asta si eram defapt pentru ei) dar dupa ce am facut cunostinta cu cativa dintre membri mi-am dat seama ca eram doar paranoic si ca ei erau foarte de treaba. Antrenamentul a inceput… cu o incalzire care parea ca nu se mai sfarsea, continuand cu partea tehnica. Nu stiam nimic…initial mi s-a spus sa incerc sa imit ce vad ca fac ceilalti, apoi o sa mi se explice fiecare tehnica in parte. Asa am invatat cateva tehnici pe care apoi le-am repetat de multe ori. Foarte multe ori! Dupa partea tehnica a urmat programul de forta. Eram deja extenuat dar cumva am reusit sa trec si peste aceasta parte a antrenamentului care s-a dovedit a fi si ultima. Ziua urmatoare am avut o febra musculara pe care nu cred ca o sa o uit prea curand. Niciodata nu ma mai duruse atat de tare fiecare particica din corp.

In final mi-a placut si stiam ca asta vreau sa fac, asa ca m-am pus pe treaba.

Un alt motiv pentru care m-am apucat de WuShu a fost Parkour-ul. Prin artele martiale doream sa imi imbunatatesc calitatile motrice. Doream sa imi imbunatatesc forta, flexibilitatea si fluiditatea pentru a fi un mai bun practicant al disciplinei Parkour.

Mi-am dat seama ca cele doua discipline se aseamana foarte mult, cel putin cu privire la un anumit lucru: ca sa realizezi ceva trebuie sa muncesti, sa ai o vointa si un devotament foarte mare, dar si o rabdare la fel de mare. Inca un lucru la care se aseamana cele doua discipline este acela al competitiei, al luptei pe care o ai numai cu tine insuti.

Cam aceasta este povestea mea .

Va salut,

Sufi

Avatar of miki

by miki

Wushu o iubire eterna, frenetica si staruitoare

20/09/2010 in Jurnal

Totul incepe putin normal, dar viata mea se schimba dramatic o data cu impactul puternic al acestei arte. Ma numesc Boescu Mihai zis si Miki si vreau sa va povestesc cel mai frumos lucru din viata mea pe care era sa il pierd. Dar sa nu va mai tin in suspans. Va voi povestii totul cu lux de amanunte.

Eram o persoana mai putin normala datorita greutatii mele execesive. Am mai avut anumite tentative nereusite de a practica un sport, dar nimic nu mi-a placut. Coincidenta face ca un prieten destul de bun sa vina intr-o zi la mine sa imi spuna ca s-a apucat de un nou sport si anume Wushu. Ce este Wushu-ul? Fiti atenti in continuare si veti afla.

Zilele au tot trecut si prietenul meu devenea din ce in ce mai bun la sportul respectiv, dar era si putin batjocorit de simplul fapt ca el practica ceva cu o rezonanta proasta in limba noastra.

In scurt timp nu i-am mai dat atentie, iar prin vara acelui an am plecat la mare. Lumea nu parea interesata de greutatea mea, dar pe mine ma deranja enorm de mult. Acolo dintr-o coincidenta stranie i-am promis unei prietene ca voi slabi si ea m-a intrebat cum, iar primul lucru care mi-a sarit in cap a fost Wushu-ul.

Asa ca o data ce am ajuns acasa mi-am luat inima-n dinti l-am sunat pe prietenul meu si m-am dus la sala cu el. Spre surprinderea mea toata lumea de acolo era incredibil de sociabila, eu care credeam ca nimeni nu ma va baga in seama. Am fost intampinat de o persoana extraordinara si anume antrenorul meu/ Laoshi, Domnul Sabin Barbu care mi-a depasit toate asteptarile. Pe el nu l-a interesat problema mea care ma framanta pe mine de ani si cu putina tandrete, dar si o rautate necesara ca sa ma motiveze mi-a aratat ce aveam de facut. Rautatea lui nu prea m-a atins pentru ca era un simplu act care si el si eu stiam ca nu este real. A inceput sa explice anumite lucruri care pentru mine pareau greu de realizat, dar totusi am incercat. Era incredibil de dificil, dar eram prea hotarat si oricum era prea tarziu sa dau inapoi. Laoshi mi-a dat un numar fix de repetari si imi era frica sa nu-l termin. Pur si simplu credeam ca are ochi la spate si daca ma vedea imi dadea si mai multe, asa ca m-am chinuit si le-am dus la bun sfarsit.  Tehnicile la inceput erau monotone, dar nimic de la inceput nu este perfect si i-am mai acordat o sansa. Am plecat acasa cu genunchii tremurand si mergeam pe strada de parca eram sub influenta acoolului. Pe cat eram de obosit pe atat de bine ma simteam, parca zburam.

Abia asteptam sa vina urmatorul antrenament parca eram drogat.

Am dezbatut capitolul dragoste, acum sa dezbatem capitolul legat de frenezie.

In scurt timp dragostea fata de acest sport, aceasta arta, a crescut considerabil. Aveam nopti in care pur si simplu ma ridicam din pat si exersam tehnicile iar si iar pentru ca nu mai aveam rabdarea necesara sa rezist. De la o greutate de persoana obeza, in aproximativ 4 luni maxim eram o persoana mai mult decat normala. Majoritatea oamenilor pe care i-am indemnat sa practice acest sport au afirmat ca nu le este necesar datorita faptului ca ei nu trebuie sa slabeasca. Nu slabesti daca ai corpul deja slab ci doar definesti acei muschi care iti sunt necesari. Iti sunt drastic imbunatatite toate calitatile si anume viteza de reactie, forta si agilitatea.

Al treilea lucru care trebuie sa-l dezbatem este staruinta.

O data cu accidentarea mea la genunchi dintr-o prostie personala… am prins frica de anumite miscari total necesare ceea ce m-a determinat sa-mi pierd pasiunea fata de Wushu. Cea mai proasta decizie a mea. De acum inainte voi reincepe totul si nimic nu ma va determina sa o iau pe alta cale.

Daca tot nu ati inteles ce este Wushu-ul va voi spune eu. Este cel mai special sport, cel mai captivant si printre putinele care antreneaza atat corpul cat si mintea.

Mersul pe jos

25/07/2010 in Stil de viata

Mersul pe jos este o activitate fizica naturala accesibila tuturor. Este singura activitate care pastreaza sanatatea fizica si mentala intr-o forma buna, la orice varsta. Usor de practicat, necostisitoare si fara riscuri, chiar pentru persoanele in varsta, mersul pe jos poate fi foarte bine integrat activitatilor cotidiene. Putem merge singuri sau in grup, in oras, la tara, pretutindeni. Mersul pe jos este la fel de eficace ca si joggingul (alergarea), in plus, este lipsit de riscurile la care este supus frecvent alergatorul neantrenat suficient (repercusiuni asupra coloanei vertebrale, ale talpii piciorului sau tendinite, entorse).

Trebuie remarcat ca mersul pe jos pune in actiune un mare numar de muschi, permite organismului sa se oxigeneze si sa se destinda, eliberand stresul. In timpul mersului pe jos puteti medita, puteti gandi, puteti gasi solutii noi la problemele nerezolvate etc. Mersul pe jos insotit de o alta persoana este un excelent mijloc de comunicare.

Mersul pe jos este un bun remediu impotriva insomniei si un stimulent al bunei dispozitii. Explicatia este simpla: buna dispozitie este rezultatul unei combinatii a mai multor factori fiziologici. In timpul unei activitati fizice de rezistenta (de lunga durata), creierul produce endorfina, hormonul care provoaca starea de buna-dispozitie si euforia. Efectele acestui hormon sunt similare morfinei, dar fara riscul dependentei. De aceea, nu ignorati recomandarea de a face miscare si de a desfasura activitati fizice, indiferent de varsta.

Avantajele mersului pe jos
* amelioreaza circulatia sanguina la nivelul membrelor inferioare, favorizand dezobturarea vaselor si formarea unor vase capilare noi; se recomanda in mod expres persoanelor care sufera de varice;
* favorizeaza starea de destindere, scaderea tensiunii arteriale (dupa un program de doua luni de mers pe jos, combinat cu tratament medicamentos), combate maladiile cardiovasculare si duce la reducerea greutatii corporale (daca e practicat frecvent si intr-un ritm rapid);
* amelioreaza functionarea inimii (mai ales forta si metabolismul fibrelor cardiace), aceasta devine mai puternica si apta sa reziste mai bine la stresul fizic si emotional;
* diminueaza riscul mortalitatii datorate maladiilor cardiovasculare; a merge pe jos in fiecare saptamana intre 10 si 20 km reduce acest risc cu 22%, intre 30-40 km cu 36%, intre 60-70 km cu 54%, iar daca mersul pe jos este mai mult de 100 km pe saptamana duce la o scadere a acestui factor de risc cu 70%;
* incetineste coagularea sangelui, scade nivelul de colesterol “rau”, crescand nivelul de colesterol “bun”, cu conditia, bineinteles, sa se adopte si o alimentatie de calitate;
* amelioreaza capacitatea respiratorie, in medie cu 10% dupa o saptamana de plimbari zilnice; aceasta asigura o mai buna oxigenare a intregului organism, si, implicit, o eficienta crescuta a activitatilor fizice si intelectuale ale vietii cotidiene;
* provoaca scaderea nivelului glicemiei (remediu ideal pentru diabetici!); un program regulat de mers intr-un ritm mai rapid ii ajuta pe diabetici sa scada doza zilnica de insulina.

Practic nu exista contraindicatii pentru mersul pe jos, chiar intr-un ritm mai rapid (pana la 6 km/h). Cu toate acestea, persoanele cu probleme serioase de sanatate (deficiente respiratorii si circulatorii grave, diabet, probleme de mobilitate a soldurilor), trebuie sa renunte la acest obicei sau eventual sa participe la activitati fizice de grup, intr-un cadru supravegheat de specialisti si numai la recomandarea medicului.

Slabim mergand pe jos?
Nu trebuie sa ne facem mari iluzii, mersul pe jos nu duce la diminuarea tesutului adipos decat daca este efectuat intr-un ritm rapid. De exemplu, un mers rapid de 15 minute zilnic duce la o pierdere de greutate de 4 kg… intr-un an! Pentru a elimina doar surplusul de calorii absorbit la o masa copioasa, trebuie sa mergem pe jos 6 sau 8 ore cu o viteza de 4 km/h! Nimic nu egaleaza o alimentatie echilibrata, dar mersul pe jos ne poate ajuta: diminueaza intr-o oarecare masura apetitul si masa adipoasa in favoarea masei musculare.

Trebuie sa stim ca energia cheltuita in timpul mersului pe jos este proportionala cu greutatea persoanei respective si cu viteza de mers. De exemplu:
* o persoana cantarind 50 de kg va consuma in medie 45 de calorii pentru fiecare kilometru parcurs;
* 55 kg – 48 de calorii;
* 65 kg – 55 de calorii;
* 75 kg – 62 de calorii;

Mersul pe jos provoaca si un masaj al sistemului digestiv, mai ales al intestinului gros, prevenind astfel constipatia. Daca in timpul mersului pastram o pozitie corecta a corpului, cu umerii ridicati si capul drept, reusim in timp, sa ne fortificam si muschii abdominali.

Tehnici de mers
* mergeti cu ritm uniform, suficient de rapid si cu pasi regulati;
* pasiti intai cu calcaiul, apoi cu talpa piciorului si apoi cu degetele (derulare progresiva a miscarii); nu mergeti pe varfuri;
* calcaiul si degetele trebuie sa fie paralele;
* evitati sa mergeti cu talpile orientate in exterior;
* nu calcati apasat pe calcai, pentru a evita brutalizarea coloanei vertebrale;
* balansati bratele, fara miscari excesive;
* daca drumul pe care mergeti urca in panta, faceti pasi mai scurti pentru a pastra ritmul.

Informatiile au fost preluate din cartea “Sa traim bine! Sa imbatranim frumos! – Marie-Paule Dessaint – tradusa de Rodica Paraschiv, Editura Niculescu, Bucuresti:1999

Inceputul unui vis

14/08/2009 in Jurnal

In viaţă te poţi lăuda cu nenumărate fapte uitând deseori să aduci un omagiu clipei ce ţi-a schimbat viaţa. Ea te cunoşte, te acceptă şi niciodată nu te părăseşte…
Se întâmpla acum un deceniu şi ceva, undeva prin stersul 97, un an cu sfârşit de şcoală şi un soare călduros într-o vară la fel de fierbinte ca şi aceasta.
Eram mic… cum mică îmi era şi lumea ce o înţelegeam, un copil cu o inimă de două ori mai mare decât el şi o minte umplută până la refuz de vise. Adoram televizorul, cu el am trăit pentru prima dată alături de Bruce Lee, Jackie Chan, luptatorii ninja şi alte personaje pline de înţelepciune şi calităţi morale. Erau eroii mei şi deseori înainte să adorm mă antrenau în secret fără ca cineva să ştie.
În clasă toată lumea mă ştia pentru abilităţile mele astfel că deseori trezeam invidia. Timpul trecea la fel de repede cum trece şi acum, însă nu avea putere. Îmi amintesc cu nostalgie că îmi plăceau artele marţiale şi tehnicile acrobatice la fel de mult cum îi plăceau vecinului meu batoanele de ciocolata proaspat apărute.
Orele de sport erau mereu alimentate de creativitatea mea astfel că ducandu-mi-se vestea, o fată care era sora mai mare a unei colege de clasă mi-a făcut o vizita la şcoală dorind din rasputeri să cunoscă un mic “ninja” în devenire. Din zecile de întrebări pe care mi le adresase, una singura o port la gat atârnată de ceva ce numai eu pot vedea. M-a intrebat dacă vreau să practic Kung Fu.
Pe loc nu am gandit… cum de altfel nici acum nu o fac când sunt surpins. Am spus “da, vreau” fără ezitare, un “da” venit nu din gura ci de undeva dinăuntrul meu.
Aveam 10 ani şi un drum gata luminat pe care să îl urmez. Am păşit. Parinţii, în special mama mea, femeie simplă dar cu un suflet mult prea special mi-a dat drumul să îmi iau zborul. M-a susţinut şi mi-a respectat alegerea chiar dacă avea şi putine emoţii ce i se citeau în ochi şi-n buzele tremurânde.
Seara după ce am dat vestea cea mare, împreună cu o vecină de-a mea am mers la Casa Tineretului, o instituţie cu suflet chiar dacă era cam bătrână şi prăfuită. Ne tolera pe toti, indiferent că astăzi eram 50, maine 100, că mai apoi să nu mai fie niciunul. Eram cam 7 baieţi şi fete când am ajuns pentru prima data acolo, câţiva dintre ei aveau costume improvizate aşa cum văzusem doar pe casetele video. Adoram ce făceam chiar dacă mirosul era puţin încărcat. Oricât de grele mi se păreau tehnicile, niciodată nu dădeam înapoi când mi se spunea să le execut. În praful acela vizibil, uşor uşor se aşternea ceva mult mai curat. Dăinuia o stare de linişte şi armonie găsind toate visele adunate într-o lume marţială. Mă simţeam împlinit.
Cu timpul unii dintre ei mă porecliseră Shaolin, eram flebeţea lor, dar şi greutatea ce ii ajuta să se antreneze. Mă luau în spate şi mă cărau până acasa. Şi multe alte întâmplări minunate ar mai fi de povestit, întâmplări ce vor domni mereu, puse la loc de cinste. Am fost un copil fericit şi bogat chiar dacă în loc de maşinuţe şi alte jucării am ales să practic arte marţiale.

Avatar of raven

by raven

Wushu – ce a fost, ce este si ce va fi pentru mine

15/06/2009 in Jurnal

Prima data cand am considerat si constientizat faptul ca aveam nevoie de ceva mai mult decat 1 antrenament la volei si doua ore de sport pe saptamana se intampla acum fix un an. Ma trezeam in ziua de 5 ianuarie 2008 cu o durere crunta de cap. Cu 5 zile in urma fusese revelionul, unde, logic bausem de-mi pusesem in cap, apoi cu 2 zile in urma venise varul meu la mine sa scurgem o sticla de vin si una de wisky. Atunci, in ziua de 5, ma trezisem in cap cu gandul de a-mi ocupa timpul cu ceva si rasfoind prin sertarele mintii am dat de un nume, Costi. Acest Costi cu 6 luni in urma, in vara, ma invitase la sala de Wushu pentru a vedea daca-mi place. Am vizualizat aceasta imagine indelung. Dupa aproximativ o luna am pus piciorul in prag si am considerat ca era necesar sa-mi ocup timpul cu ceva pentru ca acasa nu faceam decat sa stau pe calculator si pe afara, din amandoua nerezultand nimic constructiv. Zis si facut. Am vorbit cu un baiat, Micu, cu care ma sfatuisem asupra acestui aspect si am cazut amandoi de acord ca in ultima saptamana din ianuarie sa mergem la sala. Marti pe 29 ianuarie, daca nu ma insel, ma aflam in sala de Wushu de deasupra cinematografului Modern. Eram speriat, ma simteam marginalizat, ca si cum locul meu nu ar fi acolo, vedeam destule fete care ma priveau suspect, ce sa mai, incepusem deja sa cred ca facusem o greseala venind acolo. Antrenamentul a inceput si odata cu inceperea incalzirii si a bazelor am simtit gustul bun, diferit si ciudat al acelui loc. Spun ciudat pentru ca asa se vedea de afara: oameni sarind peste cap, altii care se antreneaza in fata unei oglinzi lovind inamici imaginari, altii care ia o pozitie de statuie si stau nemiscati cate 2-3 minute apoi incep sa se loveasca sfarsind cu un mic scancet, totul era diferit de oricare alt sport cunoscut de mine. Incetul cu incetul s-a terminat si primul antrenament, culminand cu o saptamana de febra. Am continuat sa frecventez acel loc lasand la o parte unele comentarii ale prietenilor, cum ca: m-am calugarit, ca sparg caramizi cu capu’, ca ma urc pe pereti ca spaider man. Urmatoarele luni s-au strans laolalta si m-au facut sa invat ca se ascunde o filozofie mult mai inalta dupa acele cuvinte simple “Wushu”.
Pe parcursul acestui an de studiu am invatat ca important nu este sa lupti cu un adversar si sa-l snopesti in bataie, important este sa stii cand si cum sa pui capat luptei, ca forta nestapanita duce la distrugere si autodistrugere, ca o tehnica trebuie repetata indelung pentru a o numi tehnica, ca important e sa-ti folosesti capul si nu forta muschilor si ar mai fi multe ce se descopera treptat prin prisma antrenamentelor. Pe viitor as vrea multe … insa singurul fapt care s-ar datora implinirii lor ar fi antrenamentul.
Observati ca nu am scris nimic despre Parkour. Adevarul este ca al doilea motiv pentru care am luat decizia de a urma Wushu-ul a fost acela de a-mi imbunatati calitatile motrice si a le exploata prin intermediul Parkour-ului. Privind Wu shu-ul prin prisma parkour-ului a fost mai greu, deoarece eu, la inceput, am privit parkour-u prin prisma Wushu-ului. Asta explicandu-se simplu: doream sa ma folosesc de Wushu pentru a descoperi vastitatea parkour-ului.
GRESIT!
Si totusi am continuat sa fac aceasta greseala pe parcursul primelor 3-4 luni. Nu tin minte exact ce anume m-a facut sa-mi schimb mentalitatea si implicit imaginea mea fata de Wushu si parkour, insa realizez ca am observat legatura dintre ele si acel ceva care te face sa iti doresti sa le practici pe amandoua in acelasi timp. Prin Wushu puteam sa-mi dezvolt forta, gratia, viteza de reactie si usurinta de a executa o anumita tehnica, prin parkour precizia, fluiditatea, conditia fizica si puterea de a-mi invinge anumite frici, iar prin intermediul celor doua contopite am reusit sa-mi dezvolt atat corpul cat si mentalitatea si gandirea.
Acum vad Parkour-ul ca pe un sport care are originile in Wushu.
Drept rezultat am ajuns sa consider ca anumite filmulete si miscari, care le vedeam inainte si le luam drept sf-uri, acum sunt chestii realizabile.

Avatar of Sabin

by Sabin

Clipa ce-ti transforma viata sau "Nu aduce anul ce aduce ceasul"

06/06/2009 in Jurnal

Revolutia a venit, Federatia Romana de Arte Martiale s-a infiintat si gata… oricine poate practica arte martiale de acum incolo. Wow! Stateam si ma holbam la televizor si nu-mi venea sa cred ceea ce auzem. In acea perioada apareau vesti care mai de care mai naucitoare, ti se deschideau posibilitati pe care inainte nu le auzisei decat in filme. Dar, da! Era o certitudine. De acum se pot practica artele martiale liber, fara oprelisti.

Am inceput o cautare febrila, am intins antenele, am pus toti prietenii la treaba si apoi a inceput o asteptare plina de sperante. Din fericire n-a durat mult. Eram la scoala intr-o dupa-amiaza, aveam ore de practica la atelier. Se anunta (si trecuse deja mai mult de jumatate din ea) o zi ca oricare alta. Insa “neasteptatul” se apropia tiptil-tiptil si ciocanea la usa iar eu nu aveam nici cea mai mica banuiala ca in acel moment soarta mea deja incepuse sa se contureze in primele cuvinte scrise in cartea universului. Un prieten al carui frate era student, a venit intr-o fuga si mi-a fluturat prin fata un ziar. Era o publicatie studenteasca… “Grai” se numea (parca). L-a deschis cu febrilitate si mi-a aratat un mic anunt… cateva cuvinte inghesuite intr-un careu… “cursuri de wushu la sala de lupte din craiovita”. Stateam si citeam impreuna cu el si nu-mi venea sa cred ochilor. Iata ca minunea se intamplase, asteptarea luase sfarsit. Ne tot intrebam ce-o fi al usu, vushu… habar nu aveam cum se citeste! Dar era clar ca insiruirea de litere avea o tenta asiatica si deci trebuia sa fie ceea ce cautam. Bine, ca ceea ce cautam era adanc in sufletul meu deja, e partea care n-o stiam.

Si iata ca ziua de 19.02.1990 sosi… si odata cu ea primul antrenament. Parca a fost mai ieri. Imi aduc aminte si acum, o saptamana am stat de vorba cu mine pe marginea patului. Ba cu barbia in palma, ba cu fruntea in palma…cand in dreapta cand in stanga, intr-un ciclu care nu-si gasea sfarsitul si care respecta reguli numai de el stiute. Oftam de ziceai “mama, mama …vai saracul”. Timiditatea de atunci, libera si necontrolata isi facea de cap si ma manevra dupa bunul plac. Nu stia ca inceputul sfarsitului este aproape… sau poate din aceasta cauza se manifesta mai abitir ca niciodata. Insa dorinta, imboldul din strafundurile inimii au fost mai puternice… am plecat la drum. Am ajuns la sala si m-am asezat pe o banca… inghesuindu-ma cu posibilii colegi de antrenament. Apoi a venit instructorul si inima a dat sa fuga. Ghinionul ei ca picioarele incepusera sa-si manifeste independenta… asa ca am ramas tintuit pe banca. Am asistat la primul antrenament. Inca de la inceputuri, probabil sa faca si un pic de lobby, instructorul a facut niste miscari mai specifice… o mica demonstratie. Si dintr-odata, inima mea care fusese recalcitranta pana in acel moment, subit s-a simtit exaltata si intr-o fractiune de secunda mi-a soptit un intreg mesaj intr-un scurt filmulet ce s-a perindat prin fata ochilor cu viteza luminii … “Gata! Aici ramai! Asta ti-ai dorit din totdeauna. Asta este ceea ce ai visat. Cautarile tale au luat sfarsit. De azi, viata ta se va schimba.” Am asteptat cuminte sa se termine antrenamentul sorbind toate informatiile care imi bombardau creierul ce era ca un burete acum, absorbea tot fara sa faca nici o analiza. In cele din urma, spre dezamagirea mea, s-a terminat si inca imi mai faceam curaj sa intreb care este programul. Izbavirea a venit de la vizitatorii ce au sarit imediat sa-l intrebe in gura mare care sunt conditiile… programul si taxa. Ce noroc! Am aflat, am plecat si ziua mult asteptata a sosit. Am intrat in sala, cuminte si m-am asezat pe banca cu ochii si urechile in alerta. Usa s-a deschis iar eu m-am ridicat si m-am dus glont la instructor. Speach-ul pregatit timp de-o saptamana a disparut ca un abur… au ramas doar vreo 2-3 fraze care se invitau una pe cealalta sa iasa de pe buze, totul sfarsind intr-un ingaimat, baiguit sfios. Apoi totul s-a simplificat dintr-o data. Toate scenariile facute timp de-o saptamana s-au risipit in 2 secunde…”intra in formatie”. Gata! Asta a fost tot! Nu intrebari, nu teste, doar atat… “in formatie”. Gata! Cale de intoarcere nu mai era. Si daca ar fi fost, cine ar mai fi luat-o in considerare? Eram deja intr-o alta lume… imi faceam intrarea usor si pe nesimtite in lumea minunata a wushu-ului. Nu stiam inca ce este cu adevarat, ce inseamna, ce semnificatii sau ce influenta va avea asupra mea. Simteam doar ca eram potriviti unul altuia. Calea pe care apucasem era calea mea. Nu aveam nici cea mai mica indoiala. Niciodata pana acum nici macar nu m-am gandit sa ma gandesc daca alegerea facuta a fost corecta sau nu. Nu a fost nevoie de asta. Mancam, beam, respiram wushu prin toti porii mei.

Sacrificiile nu au fost putine si nu au durat putin. Chiar si astazi la varsta majoratului in wushu, inca ma mai lovesc de piedici. Poate nu au fost decat incercari care m-au facut sa inteleg mai bine calea pe care am apucat. Dar gata cu nostalgia, e suficient pentru o zi. Intorc capul, ma uit in spate si sufletul mi se umple de bucurie. De ce? Pentru ca vad in urma mea oameni demni, oameni care au invatat sa fie oameni, oameni care muncesc din greu sa se autodepaseasca in mod continuu, care nu renunta cand esueaza in incercare, oameni care ma vor ajuta ca impreuna sa construim o societate mai buna. Cel putin in mica noastra lume ce intr-un viitor indepartat va constitui “virusul” ce va “infecta” notiunile searbede in jurul carora se invarte existenta noastra. Impreuna punem zi de zi cate o caramida la temelia a ceea ce va fi maine o lume mai buna. Va multumesc tuturor! :)

Wu Shu, un stil de viata!

02/06/2009 in Jurnal

ONE WORLD, ONE DREAM

Ce inseamna wu shu’ul pentru mine si cum am ajuns eu sa’l practic.
In primul rand ma numesc Cinezan Costinel Bogdan a.k.a. Cimpi, iar in al doilea rand o sa va spun o mica povestioara in care va voi relata cum am ajuns sa fac wu shu si mai tarziu ce am inteles eu ca inseamna. Acum 2 ani si vreo 8 sau 9 luni de zile eram angajat al unei firme americane ca muncitor. Era destul de greu, munceam 8 ore pe zi in 3 ture dar trebuia sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie sa muncesc ca sa am ce manca. In cadrul firmei am avut parte de ceva colegi de la care am avut foarte multe de invatat, dar in special de la un coleg al carui nume e Balan Daniel. Acest baiat a avut rabdarea de a’mi explica cu ce se mananca wu shu’ul. Dupa ce mi-a povestit asa in mare cum este cu acest sport am simtit un fior pe care nu il mai simtisem de cand ma lasasem de o alta arta martiala. In trecut am mai practicat balet (la varsta de 8, 9 ani din cauza unor probleme la spate), wing chun kung fu 1 an si 9 luni, atletism 2 ani si ceva, fotbal vreo 5, 6 luni iar dupa aceea am luat o pauza din cauza unor probleme de familie. Afland ca in cadrul acestui sport se face si ceea ce mai tarziu am aflat ca se numeste taolu nu numai lupta care ulterior am aflat ca se numeste xanda am decis sa vin si eu sa fac pentru ca asta imi doream foarte mult. A trebuit sa astept 2 luni de zile. Doua luni de chin mai bine zis, pentru ca respectivul baiat din cauza diferitelor probleme nu a avut timp sa ma duca la sala. Ma tot rugam si imi tot spunea ca “te iau, te iau” si tot asa. Insa eu in fiecare zi insistam sa ma duca cat mai repede ca nu mai suportam sa astept. Intr-un final cele 2 luni de chin s-au sfarsit cand i-a zis unui baiat care era si el coleg cu noi la aceea firma si care se apucase si el de wu shu cu doua luni inainte sa ma duca el la sala. In final ajung la Casa Tineretului unde a fost sala in acel moment, si odata ajuns acolo am vazut in jur de 12, 13 oameni dintre care si 2 fete care faceau antrenament. M-am schimbat repede si m-am dus sa imi cunosc antrenorul si sa ma apuc de treaba. Acesta m-a dus intr-un loc cu vreo 4 baieti si m-a pus sa fac cateva tehnici de picioare si brate dupa care urma sa fac si programul de forta cu ceilalti. Pot sa spun ca prima zi de antrenament a fost super marfa chiar daca a doua zi mergeam in genunchi. Insa vroiam sa invat cat mai multe, vroiam sa fac ceva ce eu pana in acel moment nu il gaseam in interiorul meu, acel ceva care mai tarziu l-am gasit in stilul care il practic acum nan quan. Pe parcurs am cunosc oameni foarte deschisi de la care am avut foarte multe de invatat chiar daca eu eram foarte orgolios si increzut.
A doua parte se refera la ceea ce am invatat eu pe parcursul acestor ani din wu shu. Nu voi vorbi foarte multe ci dimpotriva, va voi spune mult in putin. Wu Shu’ul pentru mine inseamna in primul rand (pe langa dezvoltarea unor abilitati de a te apara) inseamna disciplina, iar in al doilea rand educatie a mintii si dezvoltarea unui corp frumos, armonios. Nu degeaba spune proverbul “o minte sanatoasa intr-un corp sanatos”. In acest timp am avut multe de invatat, de pilda mi-a fost “omorat” orgoliul, am invatat ca nu exista adversari, ca singurul adversar esti tu insuti, am invatat ca nu pumnul conduce mintea ci invers, am invatat ca in afara de tv si calculator pot sa mai citesc si o carte si sa vad o piesa de teatru si nu in ultimul rand am invatat ca violenta aduce mai multa violenta si asta nu este bine. Iar acestea sunt doar cateva din multele invatate. Prin prisma acestui mod de viata am invatat ca nu trebuie sa fi rau ca sa fi cineva ci trebuie sa faci oamenii sa inteleaga ce vrei tu si mereu sa ai rabdare si un suflet curat si cald chiar daca altii te privesc cu rautate. Si nu in ultimul rand sa fi un om drept, sa te porti cu onoare oriunde ai fi si sa ai o verticalitate. Pentru mine wu shu’ul nu este si nu va fi vreodata ceva efemer!
Scopuri pe viitor.
Vreau si imi doresc ca in cativa ani sa ajung unul dintre cei mai buni practicanti de wu shu !
Vreau sa imbatranesc facand wu shu!

This website uses a Hackadelic PlugIn, Hackadelic Sliding Notes 1.6.5.