WuShu

Introducere în WuShu-ul chinezesc

- Wushu-ul este alcătuit dintr-un sistem de tehnici de luptă. Conţine formele exerciţiilor de TaoLu şi luptă liberă, urmărind întărirea sănătăţii, fortificarea puterii voinţei şi perfecţionarea aptitudinilor de luptă.
- TaoLu-urile din WuShu, folosesc mâna goală sau armele, incluzând mişcări de lovitură cu piciorul, lovituri, aruncări, apucări, izbituri, lovituri de pătrundere, într-un set de exerciţii de TaoLu făcut după reguli precise şi modele incluzând combinaţii variate de atac şi apărare, avans, retragere dinamică şi statică în poziţii, cu viteză sau lent, vigoare şi graţie, rezistenţă etc. Lupta liberă este un duel real între isteţime şi îndemânare, forţă şi viteză sub controlul unor condiţii stabilite conform unui regulament strict.

Formarea şi dezvoltarea WuShu-ului

- WuShu-ul, sport antic în CHINA, îşi trage rădăcinile încă din timpul clanurilor din epoca Comunei Primitive. În acea vreme, apăruseră “XI” (sportul) lui JIAOLI (lupta corp la corp) ţi “WU” (dansul sau exerciţiul) lui GANCHI (toporul şi scutul). Acestea au fost embrioanele celor două forme ale WuShu-ului, care au servit ca metodă în întărirea sănătăţii, vindecarea bolilor, calmarea voinţei de luptă şi antrenarea militară a membrilor societăţii primitive.
- În timpul Dinastiei ZHOU (sec.11 – 3 i.e.n.), WuShu-ul a devenit parte integrantă a educaţiei. “Părinţi şi şcolari, învaţă să exerseze cu toporul (securea) şi scutul”, în “DONGXU (şcoala)”. Adolescenţii (băieţii) de 15 ani erau obligaţi să se antreneze în care de luptă (învăţând să le conducă) în mers şi în ochirea cu săgeata şi să înveţe WUXIANG, un sport cu forme de “dans”, în care elevul, cu securea, lancea sau scutul în mână, “se închina înainte şi în spate, cu bratele şi picioarele îndoite, apoi drepte, acum încet, acum repede”. Oamenii învăţau WUXIANG şi dansul cu securea şi scutul în credinţa că “în muzică şi dans locuieşte îndemanarea fizică” şi că “studiul şi lupta militară sunt combinate”, în acelaşi timp, “oamenii, în timp ce se antrenau cu securea şi scutul, au devenit plini de demnitate în înifăţişare şi maniere”. Aceasta a fost un mod de educare fizică şi de împlinire a omului.
- WuShu-ul s-a dezvoltat şi îmbogăţit de-a lungul marii istorii a dezvoltării sociale a poporului chinez. De la Dinastiile ZHOU şi QIN până la YUAN şi MING (sec11 i.e.n. – sec 17 e.n.) o mare varietate de stiluri de WuShu au apărut în domeniul sportului. Printre ele au existat stiluri de duel: “JIAOLI” (proba puterii), “JIAODI” (lupta corp la corp), “SHOUBO” (luptă), “XIANGPU” (echivalentul de astăzi al SUMO), “JIJIAN” (scrima), “JIAOBANG” (lupta cu bastonul) şi “CIQIANG” (lupta cu lancea). În plus, au existat exerciţii de Tao Lu cu pumnalul -securea, lancea, paloşul, sabia, sabia dublă, halebarda, halebarda dublă, prăjina cu carlig, bastonul, suliţa, lupta umbrei, etc. din care câteva formau un grup de exerciţii. Au fost de asemenea stiluri cum ar fi “lancea împotriva scutului”, “sabia împotriva scutului”, executate de doi parteneri. Acestea erau numere sportive care au atins un înalt nivel tehnic şi erau foarte răspândite în rândul populaţiei.
- WuShu-ul are baze solide în ştiinţă, cuprinzând multe ramuri ale ştiinţelor sociale şi naturale. Teoria sa conducătoare se bazează pe principiul filozofic clasic chinezesc “YIN şi YANG” (opusuri ce se completează reunite pentru a deveni un întreg), şi “principiul intenţiei”. Uneori efortul în mişcări este dur, alteori lejer, uneori este dinamic, alteori static.

Conţinutul şi clasificarea WuShu-ului

WuShu-ul este foarte bogat în conţinut şi are numeroase şcoli. Se divide în cinci categorii, în raport cu caracteristicile tehnice.

Exerciţii cu mâna goală

- În această categorie întra toate stilurile de luptă cu mâna goală, incluzand Changquan (Chaquan si Huaquan), Nanquan, Taijiquan, Xingyiquan, Baguazhang, Bajiquan, Tongbiquan, Fanziquan, Piquaquan, Shaolinquan, Chuojiaoquan, Ditangquan, Xiangxingquan, etc.

ChangQuan

Incluzand Chaquan şi Huaquan, este o şcoalp majorp de WuShu, care foloseşte cele trei forme de mână: quan, zhang şi gou, şi cele cinci poziţii: gongbu, mabu, pubu, xubu, xiebu. Este caracterizat de uşurinţă şi poziţii largi, agilitate, viteză şi mişcări pline de putere şi un ritm clar. Întrebuinţează tehnici de salt, sărituri, rostogoliri. Chaquan, Huaquan şi alte stiluri din Changquan au fiecare particularităţi şi caracteristici unice.

NanQuan

Include toate şcolile de WuShu, populare în sudul Chinei. Au existat o mare varietate de şcoli şi stiluri, cum ar fi Hong, Liu, Cai, Li si Mo, familii din Provincia Guangdong, şi şcolile Yunchun şi Wuzu în Provincia Fujian. Fiecare din acestea au trăsături caracteristice proprii, totuşi cu multe lucruri în comun: răbufnirea puternică a forţei, deplasare sigură şi fermă, mişcări de retezare clare şi o poziţionare bună a corpului pentru a fi gata să reacţioneze atacând pe orice direcţie. Practicanţii de Nanquan strigă adesea, iar muşchii sunt încordaţi la maxim când este aplicată forţa.

TaijiQuan

Este un exerciţiu graţios, uşor şi lent care foloseşte mişcări continue, circulare şi fluente. Stilurile diferite din Taijiquan solicită abordări diferite.

XingyiQuan

Întotdeauna porneşte dintr-o poziţie în care greutatea corpului rămâne în special pe piciorul din spate. Foloseşte retezări cu palma, lovituri directe, turbionare împingerea oblică şi balansul, ca tehnici de bază cu pumnul. Acest stil are ca particularitate faptul că imită mişcări caracteristice anumitor animale, cum ar fi dragonul, tigrul, maimuţa, calul, broasca testoasa, cocoşul, şoimul, rândunica, şarpele, vulturul şi ursul. Este caracterizat de mişcări simple şi sigure, pe înaintare şi compacte.

BaguazHang

Foloseşte o deplasare specială şi rotirea corpului. Întrebuinţează schimbarea tehnicilor de palmă: împingere, apucare, forţare, avansare, împungere, retezare, blocaj, etc. Practicantul păseşte în zig-zag, în toate direcţiile. Sunt executate mişcări rapide ale corpului, deplasare flexibilă şi schimbarea constantă a direcţiilor.

BajiQuan

Este o şcoală a luptei corp la corp, folosind împungeri scurte şi fulgerătoare, apropiere puternică, izbituri cu umarul, tehnici de apăsare şi înclinare. Tao Lu-urile sunt deobicei scurte şi bine sudate, executate cu forţă, violent. Păşirea cu săritură uşoară, dar puternică şi apropierea îndrazneaţă sunt folosite adesea ca ajutor în aplicarea forţei.

TongbeiQuan

Foloseşte tumbele, căderile, rostogolirile şi salturile în aer. Pentru că includ o mulţime de trucuri acrobatice, tehnicile au un grad mare de dificultate.

FanziQuan

Dispune de mişcări scurte, rapizi şi viguroase, Tao Lu-uri compacte şi bine legate cu aplicarea bruscă a forţei. Este caracterizat de succesiunea rapidă a mâinii cu piciorul şi foloseşte aplicarea în acelaşi timp, într-o maniera violentă, cu mai multe tehnici.

PiguaQuan

Este în principal o artă a luptei cu un şir lung de lovituri, caracterizat de deplasare de distanţe lungi, atacuri puternice cuplate cu tehnici de luptă corp la corp. Contracţia cu relaxarea violentă şi loviturile la picior plus barajele, marcheaza evoluţia. Aplicarea tehnicilor cere ca talia să fie lăsată, iar şoldurile trase înăuntru, braţele relaxate şi încrucişate, iar forţa centrată în umeri şi braţe.

ShaolinQuan

Este un mare sistem care îmbrăţişează o mare varietate de stiluri, incluzând Dahangquan, Xiaohonquan, Paoquan, Meihuaquan, Qixingquan şi Luohanquan. Shaolinquan, cum se învaţă la Mănăstirea Shaolin din Songshan, Provincia Henan, foloseşte poziţii şi mişcări simple, drepte, mici, compacte şi foarte puternice. O particularitate este că loviturile cu pumnul se fac cu braţul nici îndoit, dar nici total întins. Sfârşitul mişcării este des acompaniat de o respiraţie zgomotoasă.

ChuojiaoQuan

Este caracterizat de tehnici de picior pe atac. Tehnicile de bază includ păşirea cu săritură uşoară, lovitură cu călcâiul, ademenirea, împingerea cu degetul arătător, trucurile, călcarea şi zdrobirea. În antrenament, fiecare pas este urmat de o lovitură de picior, cu alternarea mişcărilor de mâini şi picioare. Acest stil străluceşte în tehnicile de picioare.

XiangXingQuan

Este o imitare plus artă de a luptă, care combină tehnici de luptă cu imitarea unor animale sau păsări sau a unor persoane. Este alcătuit dintr-un număr mare de stiluri ca gheara de vultur, vânătoarea călugăriţei, stilul maimuţei, şarpelui şi beţivului. El scoate în relief imitarea spiritului anumitor animale sau persoane. Când îl practici, nu trebuie imitată numai apariţia obiectului, ci trebuie etalată caracteristica de atac şi apărarea.

Arme

Scurte: paloşul, sabia, pumnalul.
Lungi: lancea, bastonul, iataganul, şi paloşul cu mâner lung.
Duble: paloşul dublu, sabia dublă, carlige duble, halebarde duble, lancea dublă cu două capete identice.
Fine: pisica cu nouă cozi, biciul dublu, paloş cu bici, bastonul cu trei secţiuni, ciocanul meteoric şi suliţa cu frânghie.