Totul incepe putin normal, dar viata mea se schimba dramatic o data cu impactul puternic al acestei arte. Ma numesc Boescu Mihai zis si Miki si vreau sa va povestesc cel mai frumos lucru din viata mea pe care era sa il pierd. Dar sa nu va mai tin in suspans. Va voi povestii totul cu lux de amanunte.
Eram o persoana mai putin normala datorita greutatii mele execesive. Am mai avut anumite tentative nereusite de a practica un sport, dar nimic nu mi-a placut. Coincidenta face ca un prieten destul de bun sa vina intr-o zi la mine sa imi spuna ca s-a apucat de un nou sport si anume Wushu. Ce este Wushu-ul? Fiti atenti in continuare si veti afla.
Zilele au tot trecut si prietenul meu devenea din ce in ce mai bun la sportul respectiv, dar era si putin batjocorit de simplul fapt ca el practica ceva cu o rezonanta proasta in limba noastra.
In scurt timp nu i-am mai dat atentie, iar prin vara acelui an am plecat la mare. Lumea nu parea interesata de greutatea mea, dar pe mine ma deranja enorm de mult. Acolo dintr-o coincidenta stranie i-am promis unei prietene ca voi slabi si ea m-a intrebat cum, iar primul lucru care mi-a sarit in cap a fost Wushu-ul.
Asa ca o data ce am ajuns acasa mi-am luat inima-n dinti l-am sunat pe prietenul meu si m-am dus la sala cu el. Spre surprinderea mea toata lumea de acolo era incredibil de sociabila, eu care credeam ca nimeni nu ma va baga in seama. Am fost intampinat de o persoana extraordinara si anume antrenorul meu/ Laoshi, Domnul Sabin Barbu care mi-a depasit toate asteptarile. Pe el nu l-a interesat problema mea care ma framanta pe mine de ani si cu putina tandrete, dar si o rautate necesara ca sa ma motiveze mi-a aratat ce aveam de facut. Rautatea lui nu prea m-a atins pentru ca era un simplu act care si el si eu stiam ca nu este real. A inceput sa explice anumite lucruri care pentru mine pareau greu de realizat, dar totusi am incercat. Era incredibil de dificil, dar eram prea hotarat si oricum era prea tarziu sa dau inapoi. Laoshi mi-a dat un numar fix de repetari si imi era frica sa nu-l termin. Pur si simplu credeam ca are ochi la spate si daca ma vedea imi dadea si mai multe, asa ca m-am chinuit si le-am dus la bun sfarsit. Tehnicile la inceput erau monotone, dar nimic de la inceput nu este perfect si i-am mai acordat o sansa. Am plecat acasa cu genunchii tremurand si mergeam pe strada de parca eram sub influenta acoolului. Pe cat eram de obosit pe atat de bine ma simteam, parca zburam.
Abia asteptam sa vina urmatorul antrenament parca eram drogat.
Am dezbatut capitolul dragoste, acum sa dezbatem capitolul legat de frenezie.
In scurt timp dragostea fata de acest sport, aceasta arta, a crescut considerabil. Aveam nopti in care pur si simplu ma ridicam din pat si exersam tehnicile iar si iar pentru ca nu mai aveam rabdarea necesara sa rezist. De la o greutate de persoana obeza, in aproximativ 4 luni maxim eram o persoana mai mult decat normala. Majoritatea oamenilor pe care i-am indemnat sa practice acest sport au afirmat ca nu le este necesar datorita faptului ca ei nu trebuie sa slabeasca. Nu slabesti daca ai corpul deja slab ci doar definesti acei muschi care iti sunt necesari. Iti sunt drastic imbunatatite toate calitatile si anume viteza de reactie, forta si agilitatea.
Al treilea lucru care trebuie sa-l dezbatem este staruinta.
O data cu accidentarea mea la genunchi dintr-o prostie personala… am prins frica de anumite miscari total necesare ceea ce m-a determinat sa-mi pierd pasiunea fata de Wushu. Cea mai proasta decizie a mea. De acum inainte voi reincepe totul si nimic nu ma va determina sa o iau pe alta cale.
Daca tot nu ati inteles ce este Wushu-ul va voi spune eu. Este cel mai special sport, cel mai captivant si printre putinele care antreneaza atat corpul cat si mintea.